În fiecare lună ne este solicitat un raport de către Ministerul Muncii. Acesta ne sprijină activitățile, oferindu-ne o mică sumă de bani pentru fiecare persoană din centrul nostru. Această sumă vine în completarea fondurilor pe care noi deja le alocăm beneficiarilor noștri, majoritatea banilor provenind din sprijinul oferit de sponsorii și donatorii noștri.

Deoarece suntem o organizație care dorește să își facă publică activitatea și deoarece încercăm să fim cât mai transparenți posibil, ne-am gândit că ați putea fi interesați să citiți un rezumat al raportului, care subliniază exact ajutorul primit de beneficiarii noștri.

Luna trecută (octombrie 2014), la Casa Ioana, 50 de persoane au beneficiat de cazare și servicii psiho-sociale. Cea mai tânără persoană are doar un an, iar cea mai în vârstă are 46 de  ani.

- 50 de persoane fără adăpost au beneficiat de cazare în central nostru

Dintre aceștia:

-         doi beneficiari au început demersurile pentru depunerea dosarului  la o cantină socială

-         un beneficiar a fost chemat la al doilea interviu pentru obținerea unui loc de muncă la Ateliere Fără Frontiere

-         două beneficiare și-au găsit un loc de muncă cu forme legale

-         un copil a beneficiat de asistență medicală

-         cinci beneficiari au economisit o sumă de bani

-         o beneficiară a început demersurile pentru completarea dosarului de plată a chiriei

-         o beneficiară și-a schimbat cartea de identitate, în urma căsătoriei

-         cinci beneficiari sunt în căutarea unui loc de muncă

-         nouă beneficiari și-au păstrat locul de muncă cu forme legale

-         un beneficiar muncește fără forme legale

-         șase beneficiari își continuă ședințele de consiliere psihologică specializată

-         un beneficiar a început demersurile pentru înscrierea fiicei de 3 ani la un centru de zi pe raza sectorului 4

-         un beneficiar a început demersurile pentru schimbarea modalității de încasare a alocației de susținere a familiei

-         o beneficiară a fost sprijinită în demersurile de reîncredințare a copiilor aflați într-un centru maternal de  pe raza sectorului 4

-         o beneficiară a primit ajutor pentru a demara procedura de divorț.

Pentru toți cei implicați, aceștia reprezintă pași mărunți, dar care sunt cruciali pentru a reveni spre normalitate, iar acest lucru este posibil prin bunăvoința unor oameni care își donează din timpul liber și care ne ne sprijină financiar.

Și voi puteți face acest lucru. De asemenea, puteți participa în această seară la  Mojo Quiz Night. Vă așteptăm cu drag!

Leave a Comment

Your email is never published nor shared. Required fields are marked (Required)