Zilele acestea a avut loc la Košice prima întâlnire a unui consorțiu din Europa Centrală și de Est format din organizații care lucrează cu persoane fără adăpost pentru a dezvolta în comun servicii sociale și de sănătate integrate.
În următorii 3 ani, Casa Ioana – România, Fundația pentru Sănătate și Dezvoltare Socială – Bulgaria, Serviciul de Caritate Maghiar al Ordinului Malta (HCSOM) – Ungaria, Fundația Housing First – Polonia, Institutul Metropolitan de Cercetare Budapesta – Ungaria, Fundația DEDO – Slovacia și All for the Family – Slovacia vor dezvolta servicii inovatoare în acest domeniu.
Această colaborare unică este susținută de Comisia Europeană și este inițiată și condusă de Fundația DEDO, care va implementa proiectul SOLACE CEE în două orașe, Košice și Prešov. În total, Comisia Europeană sprijină 4 proiecte în cadrul apelului pentru inovare socială, în Slovacia un proiect asemănător a primit pentru sprijin pentru a doua oară din partea Comisiei.
„Scopul nostru este de a crea servicii sociale și de sănătate integrate în ambele orașe, venind în completarea abordării complexe de a pune capăt fenomenului persoanelor fără adăpost din rândul familiilor – de la locuință, la suport și găsirea unui loc de muncă – pe care o implementăm în Slovacia de Est”, a afirmat Alena Vachnová. „În munca noastră, încercăm să folosim metode testate pe care le aducem și le implementăm în Slovacia, cu scopul de a pune capăt fenomenului persoanelor fără adăpost, nu doar de a gestiona fenomenul.”